Pola este cel mai mare oras din peninsula Istria, Croatia, fiind situat in sudul acesteia.
In perioada Romei Antice, acest oras a fost centrul administrativ al Istriei. Asemenea intregii coaste dalmate, orasul este cunoscut pentru climatul bland si insorit, marea linistita si pentru importantele sale obiective istorice si culturale.
Se ajunge foarte usor in Pola cu ferryboatul, plecand din Venetia si calatorind 2 ore si jumatate, dar se poate ajunge si cu avionul, orasul beneficiind de aeroport propriu.
Pola este cunoscuta si pentru constructiile sale care dateaza din cele mai vechi timpuri, cel mai cunoscut fiind amfiteatrul roman care a fost construit in secolul I. Acesta este cunoscut local drept Arena si este al saselea amfiteatru ca marime din lume. Surprinzator de asemanator cu Colloseumul Romei, acest amfiteatru este foarte bine conservat, iar in timpul
verii este folosit in cadrul festivalurilor de film, avand inca o capacitate de 5.000 de locuri. Initial constructia avea o capacitate de 23.000 de locuri.
Colloseumul din Pola este singurul amfiteatru din lume care mai are toate cele patru turnuri si toate cele trei tipuri de coloane romane perfect conservate. In fiecare din cele patru turnuri exista doua rezervoare, care sunt umplute cu apa parfumata, apa care fie este folosita pentru fantana arteziana, fie este stropita peste spectatori.
Intregul amfiteatru este oval si construit din blocuri imense de calcar si are o inaltime de 32 de metri.
Constructia a scapat in numeroase randuri de demolare, venetienii fiind hotarati sa il mute piatra cu piatra pentru a demonstra maretia Imperiului Venetian. In timp, multe bucati au fost desprinse din amfiteatru pentru a fi folosite la constructia unor case, dar acest lucru a fost stopat inainte ca structura cladirii sa fie pusa in pericol.
Intrarea in Colloseumul din Pola costa 40 de kune ( 1 kuna = 0,53 RON).


